Presedintele UNIUNII NAȚIONALE A SINDICATELOR TESA DIN SĂNĂTATE, Valentin Liviu Chifor, solicită Guvernului liberal condus de Ludovic Orban SĂ ELIMINE DISCRIMINAREA DIN SISTEMUL SANITAR ROMÂNESC, creată de guvernarea PSD prin Legea Salarizării nr.153 /2017.
De mai bine de 2 ani, mai multe categorii de salariați din sistemul sanitar, printre care si personalul TEHNIC-ECONOMIC si ADMINISTRATIV trăiesc zi de zi cu o TRAUMĂ: NEDREPTATEA revoltătoare creată de fostul guvern pesedist în privința sistemului inechitabil de salarizare ! ECHIPA UNICĂ a salariatilor din fiecare Spital a fost divizata în mod artificial. Cei favorizati au fost trecuti pe Anexa 2 din Legea 153, anexa personalului medico –sanitar, iar salariile lor au fost ridicate la nivelul anului 2022. Regulamentul Sporurilor se referă tot la cei din Anexa 2. Este vorba despre medici, asistenti si soferii de salvare. Cealalta parte a echipei, care contribuie în fiecare zi la calitatea actului medical și fără de care niciun spital nu ar putea functiona a fost trecută într-un fel de liga secunda, într-o categorie de personal de „mâna a doua”. Personalul TEHNIC –ECON0MIC –ADMINISTRATIV (TESA) a fost aruncat pe anexa 8 a ADMINISTRAȚIEI și RUPT de colegii alături de care în fiecare zi lucrează în spitale. Au fost nedreptățiți si biologii, biochimiști, chimiști, îngrijitoarele, brancardierii, soferii care nu sunt pe ambulanțe si alte categorii de personal.
Scala valorilor, principiile initial anunțate pentru LEGEA SALARIZĂRII UNITARE de echitate și respect pentru fiecare profesie din sistemul sanitar, pentru studiile și experiența fiecărui lucrător, au fost călcate în picioare!
Orice încercare a noastră, a UNIUNII TESA de a schimba această situație, s-a lovit de un ZID si de o politică „oarba” de a nu se schimba nimic din ceea ce a fost legiferat greșit.
De asemenea, Uniunea TESA anuntă că se va opune ORICĂROR DIMINUNĂRI ALE VENITURILOR NETE ÎN SĂNĂTATE ale categoriilor de personal DISCRIMINAT de LEGEA SALARIZĂRII în toate SPITALELE din țară, inclusiv în cele de MONOSPECIALITATE (TBC, PSIHIATRIE, BOLI INFECTIOASE), unde sporurile acordate pentru condițiile de muncă periculoase au o contribuție foarte importantă la veniturile salariaților.
PRIN URMARE, SOLICITĂM CORECTAREA GRAVEI ERORI DE A CUPRINDE PERSONALUL TESA DIN SPITALE PE ANEXA 8 – ADMINISTRAȚIE ȘI INTRODUCEREA ÎNTREGULUI PERSONAL CARE LUCREAZĂ ÎN SPITALE ÎN ANEXA 2 – SĂNĂTATE.
Uniunea TESA invită Guvernul Orban să restaureze principiile dialogului social REAL în cadrul Ministerul Sănătății și Ministerului Muncii și să dea dovada că poate dialoga cu reprezentanții TUTUROR categoriilor de salariați care alcătuiesc ECHIPA din spitalele românești, pentru bunul mers al sistemului sanitar.
Kommentare