REPREZENTANTII UNIUNII TESA INFORMATI DESPRE INTENTIILE GUVERNULUI CHIAR LA PALATUL VICTORIA
INFOTESA (8 februarie 2024-Bucuresti) : Ministrul Alexandru Rafila ne-a confirmat ieri că personal susține o soluție " de acordare diferențiată a majorărilor salariale din sănătate care să reducă decalajele " .
Ministrul a specificat că prin "acordarea diferențiată " înțelege ca cei care au mai puțin să primească mai MULT iar cei care au mai MULT să primească mai putin ,iar in acest sens personalul TESA va primi mai mult ( fără însă să specifice ,tehnic, care ar fi propunerea concretă ),iar cel mai probabil acest lucru se va întâmpla in zilele urmatoare .
Declarațiile ministrului capătă o și mai mare greutate ,după ce premierul Ciolacu a decis ca anvelopa salarială de 2,5 miliarde lei destinată apropiatelor majorări de salarii din sănătate , să fie împărțită pe categorii profesionale chiar de către Ministerul Sănătății și ministrul Rafila !
FOTO : U.TESA la PALATUL VICTORIA
Majorarea ar urma să fie în două etape : martie și iunie 2024 iar procentul propus de către Guvern este de 15 % din salariile de baza la care se adaugă și mărirea de 5 % deja aplicată bugetarilor .Cel mai probabil(dar nu e bătut în cuie ) ar fi o majorare de 10% în martie și de încă 5 % din iunie 2024.
Acest lucru a fost confirmat ieri , la întâlnirea consultativă de la Palatul Victoria ,între consilierul de stat Ivascu Minel și delegația Uniunii TESA (foto)
FOTO : DELEGATIA UNIUNII TESA IMPREUNA CU CONSILIERUL DE STAT MINEL IVASCU LA PALATUL VICTORIA
În cadrul acestei întâlniri au fost prezentate și solicitarile SINDICATULUI NATIONAL BBC și aceasta categorie profesionala situându-se printre cele mai discriminate .
Uniunea TESA apreciazā că este nevoie de o CLARITATE mult mai mare in ceea ce are de gand Guvernul sa faca cu adevarat in privința promiselor majorari din sănătate , pentru a putea decide dacă aceste masuri sunt sau nu acceptabile .
Este strict necesar ca aceste majorări să vină încă din martie 2024 , in întâmpinarea viitoarel legi a salarizării , dând un semnal clar ca procesul reducerii ecartului dintre salariile personalului medico sanitar si cele ale celorlalte categorii de personal a început in mod serios .
Comments