top of page

Biroul Executiv al Uniunii TESA s-a întrunit la Sinaia în 11.12.2021

Biroul Executiv al Uniunii TESA întrunit la Sinaia în 11.12.2021 a stabilit ca prioritate pentru următoarea perioada urgentarea demersurilor pentru :

- aplicarea transelor de salarizare conform Legii 152/2017 pentru tot personalul nemedical

- calcularea sporurilor la salariile de de baza

- prelungirea Contractului Colectiv de Munca la nivel de ramura

- revenirea la tichetele de masa

- reintroducerea voucherelor de vacanta.

De asemenea Uniunea TESA va continua demersurile in urmatoarea perioada pentru definirea clara a personalului TESA din Sănătate in cadrul Legii 153/2017 si diminuarea diferențelor salariale fata de personalul medical.




"Confederația Sindicală Națională MERIDIAN susține revendicările și demersurile Uniunii Sindicatelor TESA din Sănătate pentru reechilibrarea politicii salariale și a legislației din sistemul de sănătate de stat din România

Personalul nemedical din sistemul de sănătate din țara noastră este victima unei legislații injuste care din 2017 și până la ora acctuală nu a făcut altceva decât să crească ecartul salarial dintre personalul medical și cel nemedical.


Ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rafila și Ministrul Muncii, domnul Marius Constantin Budăi, trebuie să abordeze această problemă care riscă să afecteze pacea socială în acest sector de activitate, conducând în același timp la scăderea calității serviciilor medicale asigurate populației, datorită deprofesionalizării și demotivării personalului nemedical din spitalele românești.

Fără contribuția acestui personal, realizarea actului medical nu este posibilă. Infrastructura spitalicească este menținută funcțională și pusă la dispoziția personalului medical tocmai de către acest personal care la acest moment nu este respectat, fiind tratat incorect.


Organizații TESA din sănătate, din țară, au început deja o ofensivă în justiție pentru a contesta această stare de fapt și deciziile neclare privind salarizarea personalului nemedical - decizii care au fost adoptate cu ani în urmă de Ministerul Sănătății în contextul aplicării Legii-cadru nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.


După ani buni în care Uniunea Tesa din Sanatate a solicitat modificarea Legii nr. 153 din 2017 pentru a îmbunătăți încadrarea salarială a personalului reprezentat de această organizație, ne aflăm acum în contextul în care cea mai rapidă modificare favorabilă acestui personal, poate veni chiar din aplicarea efectivă a acestei legi, conform obligațiilor și termenelor asumate prin acest act normativ, începând cu 1 ianuarie 2022.

Guvernul României și Prim-Ministrul Nicolae Ionel Ciucă, trebuie să asigure respectarea și implementarea pe deplin a tuturor prevederilor acestei legi pentru ca toate categoriile profesionale vizate să poată beneficia de modificările favorabile prevazute începând cu anul 2022.


Statutul personalului nemedical din spitalele de stat și private din România ar trebui clarificat în plan legislativ și administrativ, pentru a se putea asigura un parcurs profesional predictibil (educație și formare profesională, salarizare, condiții de viață și de muncă), în vederea creșterii calității serviciilor medicale asigurare de sistemul de sănătate din țara noastră


Toate aceste aspecte au făcut obiectul dezbaterilor Biroului Executiv al Uniunii Sindicatelor TESA din Sănătate, care s-a desfășurat la Sinaia, la data de 11 decembrie 2021, activitate sindicală, la care a participat și secretarul general al Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN, la invitația președintelui acestei federații, domnul Valentin Chifor." (Comunicat Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN )








Postări recente

Afișează-le pe toate

Kommentit


©2021 by UNIUNEA TESA . Proudly created with Wix.com

bottom of page